Am cunoscut-o din intamplare acum 5 ani si… inca de la prima intalnire, sufletul mi s-a aprins ca o flacara, pana atunci necunoscuta, dar nu era flacara lui Eros si amara si chinuitoare imi era convingerea capatata incetul cu incetul, ca nu voi putea sa deslusesc niciodata natura neobisnuita a acestei flacari si… nici sa-i potolesc intensitatea nelamurita dar ne-a fost dat sa ne intalnim si soarta ne-a unit in fata altarului si cum fugea de lume si se atasase doar de mine, m-a facut fericit… O fericire ciudata, o fericire ca de vis… Unul dintre cele mai dificile momente intr-o relatie, e acela cand trebuie sa-ti marturisesti dragostea. Nu vrei s-o faci, nu stii ce o sa spuna celalalt, ti-e teama de respingere si de o situatie cu un mare potential de penibil, dar pur si simplu toata fiinta mea striga "TE IUBESC" si nu mai puteam amana momentul..

Atunci cand dupa zile lungi de asteptare mi-ai aparut deodata zambind, sufletul meu, crezu ca esti un inger de pace si scapare, trimis sa ma re-ntoarca la bunul Dumnezeu. Tu nu erai un inger, dar .. sufletul atunci, la pace m-i s-a invoit…. Ti-am dat tineretea mea… mi-ai dat iubirea ta… si scepticul din mine, de cer nu s-a indoit !… E trist, sa-ti transformi propria viata, intr-o simpla si scurta poezie.

Sedeam ceasuri intregi langa tine, vrajit de muzica glasului tau, pana cand, in cele din urma, melodia se invaluia in spaima si pe suflet mi se lasa o umbra, paleam si ma infioram in sinea mea de aceste accese nepamantesti. Si astfel, bucuria se vestejea deodata, preschimbandu-se in GROAZA.

Si iata ca a venit o vreme cand misterul caracterului sotiei mele a inceput sa ma apese ca o vraja…. Nu mai puteam suporta atingerea degetelor ei palide, nici timbrul profund al glasului ei atat de muzical, nici stralucirea ochilor ei melancolici. Ea isi dadea seama dar nu imi reprosa nimic. Imi intelesese, poate, slabiciunea sau nebunia mea si o numea destin…. Parea sa inteleaga si pricina, necunoscuta mie, pentru care treptat incepeam sa ma indepartez de ea…dar in nici un fel nu m-a lasat sa o aflu !

Ha ! Iubirea ?! I-am jurat iubire vesnica, i-am promis fericirea, i-am dat iluzii despre un viitor cum nici nu te incumeti sa visezi…. Ha ! M-a crezut biata de ea. O vedeam cum se stingea treptat sub povara jertfelor pe care mi le aducea, cum cadea istovita in lupta cu propria-i constiinta, dar nu mi-a aruncat nici o privire chiorasa ! Doamne, Dumnezeule… un repros nu mi-a adresat niciodata !… Si ce a facut ? Ce a facut ? Iata, acum n-o mai iubesc… sau… poate ca o mai iubesc….nici nu mai sunt sigur. Nu mai pricep nimic ! Imi vine uneori…sa imi pun capat zilelor !

Nu-ti spun adio, cum n-ai mai exista… ramai doar coaja celei pe care o iau cu mine. Ti-am supt adanc esenta si te-am golit de tine. Plec numai cu splendoarea si frumustea ta. Las ochii falsi luceferi si iau privirea draga. Las buze reci de idol si iau sarutul lor. Uit sanii si duc caldura si forma lor intreaga. Fur avalansa de par, cand se dezleaga din trup, imbratisarea de vrej ametitor… Zvarl inima stricata, ce-ti schioapata alene, cu scopuri nepatrunse tesute-n lingusiri –cand prefacute-n lacrimi, cand rasete viclene- capcana-n chip de suflet ascunsa-n amagiri. Cu tot ce-am strans din tine curat, ca Prometeu, am sa te-alcatui altfel… dar suflet iti dau eu…

Iarta-mi legamantul dragostei aprinse. Iarta valvataia ce am aprins in tine. Ti-am furat coroana tinerilor doruri, dar jaful si minciuna, au fost fara vina.
Daca poti copila, iarta-mi amagirea. Nu sunt rau, ci-s numai biata mea ruina. Lemnul daca arde-n vatra a ramas cenusa rece, ce mai caut oare-n lume, dac-am dat tot ce-am avut ? Imi pare rau ca n-am stiut sa pretuiesc ce am avut mai scump pe lume, iar acum platesc pentru ca nu te-am putut recuceri. ''TE ROG… IARTA-MA ''.
Iubiti-va….si fiti siguri cand faceti asta !